M******** R* C*********
PetentP******* C****** S***** - P*** P***** S****** C*********
IntimatRespinge acţiunea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.02.2012, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa relaţiilor solicitate de la intimată, sens în care se revine cu adresă către Primăria Săpata pentru a se stabili în ce modalitate s-a soluţionat cererea formulată de către petent şi înregistrată sub nr.2771/2010, dacă s-a emis autorizaţia solicitată prin această cerere, iar, în cazul în care nu s-a emis, să comunice instanţei care este motivul pentru care nu a fost emisă această autorizaţie. Totodată, vor fi solicitate toate actele depuse de către petent cu ocazie formulării cererii. Având în vedere că intimata nu s-a conformat celor solicitate de instanţă, va dispune amendarea primarului cu suma de 500 lei. Având în vedere că Tribunalul Argeş urmează să-şi schimbe sediul, dispune citarea părţilor Amână judecarea cauzei la 20.02.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2012
Emite adresă către intimată în sensul de a se stabili în ce modalitate s-a soluţionat cererea formulată de către petent şi înregistrată sub nr.2771/2010, dacă s-a emis autorizaţia solicitată prin această cerere, iar, în cazul în care nu s-a emis, să comunice instanţei care este motivul pentru care nu a fost emisă această autorizaţie. Totodată, vor fi solicitate toate actele depuse de către petent cu ocazie formulării cererii. Citează intimata. Amână judecarea cauzei la 30.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2012
Respinge cererea de recuzare ca rămasă fără obiect. Pronuntată în şedinţă publică azi 23 septembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Scoate cauza de pe rol şi o înaintează Compartimentului arhivă pentru repartizare aleatorie la un complet de civil, cu blocarea C1 CAF şi C2 CAF. Pronuntată în şedinţă publică azi 23 septembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Înaintează cauza compartimentului Arhivă, în vederea repartizării aleatorii la un complet civil, cu blocarea C1CAF + C2 CAF. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2011 ............................... Admite cererea de abţinere formulată de magistrat Nifon Sachelarie. Pronuntată în şedinţă publică azi 22 septembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă.