C******** L**** R***** S******** P******** D******* P***** A************ D********* P***** Ş* P***** A* M*********** R***** '*
Recurent RECLAMANTC****** D****
Intimat PARATAdmite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public – Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Statului al Municipiului Reşiţa. În baza art. 376 alin.1 Cod procedură civilă dispune învestirea cu formulă executorie prevăzută de art. 269 Cod procedură civilă, a deciziei civile nr. deciziei civile nr. 2645/22.11.2012 din dosarul nr. 4931/115/2011 a Curţii de Apel Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul C****** D**** în vederea punerii sale în executare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 08.02.2013Respinge acţiunea formulată de CONSILIUL LOCAL RESITA PRIN SERVICIUL PUBLIC DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT AL STATULUI AL MUNICIPIULUI RESITA în contradictoriu cu pârâtul COTOLAN DANUT, ca fiind rămasă fără obiect. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
Hotarare 1328/2012 din 24.09.2012Acordă un nou termen de judecată, pentru a se recita pârâtul cu menţiunea de a formula şi depune la dosar întâmpinare cu 5 zile înainte de termen, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi a formula excepţii. Amână judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2012, dată la care reclamantul are termenul luat la cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 iunie 2012.
Încuviinţează cererea formulată de către pârâtul C****** D****, privind acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Comunicarea unui exemplar de pe precizarea la acţiunea de restituire formulată de reclamantă către pârât.
Incheiere de sedinta din 26.03.2012