M******* D**
Intimat ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* M**** "*** M******* - S******** M******
Recurent PârâtRespinge, ca nefondate, excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii invocate de pârâta SNTFM-CFR Marfă SA. Admite în parte acţiunea restrânsă formulată de reclamantul M******* D** în contradictoriu cu pârâta SNTFM-CFR Marfă SA. Obligă pârâta să plătească reclamantului ajutorul material aferent "Zilei Feroviarului" calculat la nivelul unui salariu de bază - clasa unu de salarizare - pentru anul 2009, prima de Paşte aferentă anului 2009, precum şi salariul suplimentar pentru anii 2008 şi 2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie corespunzător perioadei cuprinse între data scadenţei şi data plăţii efective. Respinge, ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.04.2009-2010 şi a drepturilor băneşti solicitate pentru anul 2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.05.2012. Cu opinia separată a asistentului judiciar, Brânduşa Chirilă, în sensul respingerii în totalitate pe fond a acţiunii restrânse formulate de reclamant, a respingerii ca nefondate a excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii, invocate de pârâtă.
Studiu înscrisuri.
COmunicare copie acţiune.