R**** A*** D* T******** T********
ReclamantD*** F*** P****** T****
PârâtM********* F*** P****** - A****** N*** D* A*** F****** - D*** G*** D* S*********** C************
PârâtM*** V*******
Intervenient EXPERTAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Timişoara în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi în consecinţă: Anulează în parte decizia de impunere nr. 69/2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş precum şi decizia nr. 284/2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor respectiv în ce priveşte TVA deductibil în cuantum de 721.463 lei şi a majorărilor de întârziere aferente. Suspendă executarea deciziei de impunere nr. 69/2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş pentru suma de 721.463 lei şi a majorărilor de întârziere aferente. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 01.11.2012
Amână pronunţarea cauzei la data de 25.10.2012
pentru a se lua act de conţinutul răspunsului la obiecţiuni
Pt. nedepunerea lurării de către expert.
Pentru depunerea răspunsului la obiecţiuni
Pt. a se răspunde obiecţiunilor la expertiză.
pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Pt. efectuare raport expertiză.
pentrtu depunerea raportul de expertiza
pentru efectuarea raportului de expertiza.
angajare apărător/timbrare cerere