U******** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** N****
IntimatRESPINGE PLÂNGEREA
Amână pronunţarea la data de 09 ferbuarie 2012
Pentru a se cita martorii CIURARU VALERIA MARIA ŞI VLAJ VASILICĂ, cu menţiunea amendarii şi a se înainta adresă către intimată pentru a ne comunica o copie lizibilă a procesul-verbal de contravenţie contestat, s-a acordat termen de judecată la data de 02 februareie 2012.
Acordă termen de judecată la data de 12 IANUARIE 2012 , pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Încuviinţează , pentru petent proba testimonială, acesta urmând a aduce personal, doi martori pentru a fi audiaţi. Se înaintează adresă către IPJ Neamţ pentru a depune întâmpinare şi toată documentaţia care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie seria AP nr. 2600702 din data de 28. 09. 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.11.2011. Referat, Azi, 24. 11. 2011, s-a depus la dosar, prin serviciul arhivă, întâmpinare şi documentaţia aferentă procesului verbal de sancţionare, menţionat mai sus, din partea intimatului- IPJ Neamţ, sens în care nu am mai înaintat adresă acestuia. Grefier,