P****** L***** A M*********** P******
ReclamantP*** L**** I***
PârâtÎn baza art. 246 Cpc ia act de renunţarea reclamantei la judecata cererii. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 Februarie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere finala dezinvestire din 11.02.2013Scoate cauza de pe rol şi o înaintează Serviciului Arhivă pentru a fi repartizată aleatoriu unui complet specializat de contencios administrativ şi fiscal din cadrul instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.04.2012.
Amână judecarea cauzei la 30 aprilie 2012, pentru nelegala constituire a completului de judecată, prin lipsa unui asistent judiciar care să reprezinte sindicatele. Citează părţile, pârâtul cu menţiunea la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 225 c.proc.civ. şi reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar copia Contractului Individual de Muncă al pârâtului, statele de plată, pentru a face dovada achitării indemnizaţiei de concediu, precum şi dovada că pârâtul a primit în gestiune scurta impermeabilă reflectorizantă, a cărei contravaloare se solicită prin acţiune. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2012, la Tribunalul Argeş – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.