P*** G*******
ReclamantC******** L**** T*********
PârâtAdmite în parte cererea.Obligă pârâta la plata costurilor de transport pentru perioada februarie-iunie 2011 inclusiv.Respinge pentru luna noiembrie 2011.
Ia act de faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă Faţă de lipsa relaţiilor, urmează se reveni cu adresă către Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a înainta instanţei dovezile de comunicare către Primăria Târgovişte în perioada februarie 2011 – iunie 2011 (inclusiv) a cererilor reclamantei privind decontarea cheltuielilor de transport şi dovada refuzului acesteia de a aloca banii cuveniţi, având în vedere că prin adresa nr. 1593/17.10.2011 aflată la dosar, fila 55 s-a susţinut că Primăria Târgovişte a refuzat să mai deconteze contravaloarea acestor cheltuieli, motiv pentru care,
lipsă relaţii solicitate de instanţă
S-a acordat termen pt. a se emite adresă către Seminarul Teologic privind decontarea chelt. de transport
pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de inscrisurile depuse la dosarul cauzei
pt a se completa probatoriul
pt. completare probatoriu.