P******* M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P***** P***** D* P****** B*********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul P******* M***** împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC numărul 5514366 încheiat la data de 22 decembrie 2010 de reprezentanţii POSTULUI DE POLIŢIE BĂICULEŞTI, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria CC numărul 5514366 încheiat la data de 22 decembrie 2010 de reprezentanţii POSTULUI DE POLIŢIE BĂICULEŞTI. Exonerează petentul de plata amenzii de 240 lei aplicată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2011.
Amână pronunţarea la data de 03 iunie 2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 mai 2011.
Se citează martorul Deaconu Ilie şi se emite mandat de aducere pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 mai 2011.
În baza art. 167 – 168 Cod procedură civilă, încuviinţează probele solicitate de petent, respectiv proba cu înscrisuri şi un martor, ce va fi prezentat necitat, pentru a face dovada nelegalităţii şi netemeiniciei procesului-verbal contestat. Pune în vedere petentului să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi un exemplar pentru comunicare. Pune în vedere petentului să prezinte martorul necitat, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit dispoziţiilor art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă. Se revine cu adresă către intimat pentru a depune documentaţia ce a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat. Se citează martorul Deaconu Ilie. Amână judecarea cauzei la data de 11 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 aprilie 2011.