S**** A*******
PetentI************ P******* J******* T******** P***** P****** R******* D* V***
IntimatSC.306/ Admite, în parte, plângerea. Modifică procesul verbal seria PA nr.0206748 încheiat la data de 02 decembrie 2011 de Poliţia municipiului Roşiorii de Vede prin care, pentru contravenţia prev. de art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.12/1990 ® , reţinută în sarcină petentului, i-a fost aplicată amenda de 1.000 lei în sensul că, înlocuie sancţiunea amenzii cu sancţiunea „ avertisment” şi, ca urmare, exonerează pe petent de plata sumei de 1000 lei, cu care a fost sancţionat iniţial. Pune în vedere petentului prevederile art.7 din OG nr.2/2001 privind respectarea, pe viitor, a dispoziţiilor legale în vigoare. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 februarie 2012.
Repetarea citării martorului care a semnat procesul verbal de contravenţie, contestat de petent, cu mandat de aducere, cu adresă la poliţie pentru executarea mandatului, şi cu menţiunea amendării în caz de neprezentare.
Încuviinţează probele astfel cum au fost solicitate de către petent. Pune în vedere petentului să aducă pentru audiere pe martorul propus, Moise Costinel. Din oficiu, dispune citarea martorului care a semnat procesul verbal de contravenţie, contestat, Ciuciuc Ionuţ.