S*********** E****
Intimat ReclamantM**** G****
Intimat PârâtP***** C****
Apelant PârâtAnulează ca netimbrat apelul formulat de pârâtul P***** C**** împotriva sentinţei civile nr. 2502 din 04.05.2011 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ. Obligă apelantul P***** C**** să plătească intimatei Socea - Gafton elena suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2011.
Hotarare 229/AC din 02.12.2011S-a amânat judecarea cauzein pentru ca apelantul-pârât să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Admite cererea de preschimbare termen de judecată formulată de intimata - reclamantă Socea Gafton Elena în ceea ce priveşte soluţionarea apelului declarat în dosarul nr. 4996/279/2009, de la data de 02.12.2011 la data de 04.11.2011 ora 9.00, pentru când vor fi citate părţile. dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 07.10.2011.