N***** G*******
Recurent PetentP******* M*********** P******
IntimatAdmite cererea. Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 500 lei achitată conform chitanţei nr.3595157/ 02.03.2011 şi recipisei conform nr.893708/1/02.03.2011. Irevocabilă. Pronuntată în şedinţă publică azi 30 martie 2012 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Respinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică azi 04 noiembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Amână pronuntarea la 04.11.2011.
Încuviintează cererea pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul reclamantei. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 28 octombrie 2011 . Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, respectiv cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 21 octombrie 2011 pentru a se lua cunoştinţă, de către ambele părţi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal
Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 30 septembrie 2011 pentru lipsa dosarului de fond aflat în vederea soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.03.2011 la Curtea de Apel Piteşti. Se emite adresă către Curtea de Apel Piteşti în vederea înaintării dosarului de fond. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 01 iulie 2011 pentru lipsa dosarului de fond aflat în vederea soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.03.2011 la Curtea de Apel Piteşti. Se emite adresă către Curtea de Apel Piteşti în vederea înaintării dosarului de fond. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 10 iunie 2011 pentru lipsa dosarului de fond aflat în vederea soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.03.2011 la Curtea de Apel Piteşti. Se emite adresă către Curtea de Apel Piteşti în vederea înaintării dosarului de fond. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul borderoului cu înscrisuri depus de pârât. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 13 mai 2011 în vederea achitării cauţiunii de către reclamantă şi pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a borderoului cu înscrisuri anexat acesteia. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea. Suspendă executarea dispoziţiei nr.2349/25.11.2010 emisă de pârât până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare. Admite proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Respinge ca neconcludentă proba cu un martor solicitată de reclamantă. Termen fond: 8.04.2011. Cu recurs în 5 zile de la comunicare pentru suspendare. Pronuntată în şedinţă publică azi 04 martie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Fixează cautiune în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei, având în vedere că este o cerere neevaluabilă în bani. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării cauţiunii în cuantum 500 lei. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 04 martie 2011 în vederea achitării cauţiunii de către reclamantă şi pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a borderoului cu înscrisuri anexat acesteia. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.