L**** G*****
Recurent ReclamantŞ***** G******* I*** M***
Intimat PârâtC******** L**** I*** M***
Intimat PârâtP******* C****** I*** M***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta U.J.S.L.Î. BISTRIŢA NĂSĂUD împotriva sentinţei civile nr. 578/F din 28.03.2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar nr. 500/112/2011, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă, în numele şi pentru membrul/a de sindicat L.G. împotriva pârâţilor Ş.G. Ilva Mare, C.L. Ilva Mare, P. c. Ilva Mare şi în consecinţă Obligă pârâta/ul Ş.G. Ilva Mare să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi să plătească reclamantei/ului diferenţa dintre indemnizaţia integral calculată şi cea efectiv încasată. Obligă pârâţii C.L. Ilva Mare şi P.c. Ilva Mare să asigure finanţarea pentru plata diferenţei menţionate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2011.
T- 28 oct.2011, în vederea soluţionării recursului în interesul legii.
Incheiere de sedinta din 30.09.2011