Dosar 5024/258/2011 din 14.10.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5024/258/2011
Data dosar:
14.10.2011
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Condamnare

    În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 alin.1 lit.d, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge". În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art.359 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 645 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 27.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    lipsă de procedură cu inculpatul.

  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    lipsă inculpat.

  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    lipsă inculpat.

Flux dosar


Actualizare GRPD