C**** M*****
InculpatÎn temeiul art.195 C.pr.pen. îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. . 55 din 23.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 50440/299/2011, în sensul că „În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C.pen” Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2012 PREŞEDINTE GREFIER,
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.03.2012În baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul C**** M*****( fiul lui Gheorghe Ioan şi Hermina, născut la data de 19.03.1984 în Corabia, jud. Olt, CNP *********2200) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere. In baza art. 71 al.1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C.pen. In baza art. 71 al.5 C.pen suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 200 lei se inainteaza din fondurile Ministerului de Justitie. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.01.2012.
Hotarare 55/2012 din 23.01.2012