Dosar 5052/291/2011 din 13.10.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 AL.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5052/291/2011
Data dosar:
13.10.2011
Instanta:
Judecătoria Roman
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 AL.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2012 la ora 09:00

    Complet: 2cp
  • Condamnare

    În temeiul art.87 alin.1 O.U.G 195/2002, modificată şi republicată, raportat la art.320 ind.1 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul S***** D******, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Conform art.71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. Potrivit art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 8 luni, calculată potrivit art.82 alin.1 C.pen., care constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.71 alin.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art.359 C.proc.pen. atrage inculpatului atenţia asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art.83 C.pen. În temeiul art.191 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.189 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei urmează a fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2012.

    Hotarare 35 din 27.01.2012
  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 09:00

    Complet: 2cp
  • Amână cauza

    Repetă procedura de citare cu inculpatul şi cu martorul, ambii cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 09:00

    Complet: 2cp
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06 decembrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul cu mandat de aducere. Se va cita martorul din lucrări Rubică Sorin. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 noiembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD