Dosar 5072/314/2010 din 07.01.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 85 alin. 1, alin. 2


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5072/314/2010
Data dosar:
07.01.2011
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 85 alin. 1, alin. 2
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C1R PEN
  • cu casare

    Admite recursul declarat de inculpatul R***** M***** împotriva s.p. nr. 582 din data de 29.11.2010 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 5072/314/2010. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Înlătură, din s.p. atacată, dispoziţia de aplicare a prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal şi dispoziţiile ca inculpatul să execute, alături de fiecare dintre pedepsele stabilite prin sentinţa recurată, pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată acestuia prin s.p. nr. 445/2006 a Judecătoriei Suceava. 1) Condamnă pe inculpatul R***** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare (în loc de 4 luni închisoare). I) În temeiul art. 83 Cod penal, dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 445/2006 a Judecătoriei Suceava, în total 8 (opt) luni închisoare. 2) Condamnă pe inculpatul R***** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare (în loc de 4 luni închisoare). II) În temeiul art. 83 Cod penal, dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 445/2006 a Judecătoriei Suceava, în total 8 (opt) luni închisoare. 3) Condamnă pe inculpatul R***** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare (în loc de 4 luni închisoare). III) În temeiul art. 83 Cod penal, dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 445/2006 a Judecătoriei Suceava, în total 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de la punctele I), II), III) în pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare. Pedeapsă de executat pentru inculpatul R***** M*****: 8 (opt) luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.02.2011.

  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C1R PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 16.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.02.2011.

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C1R PEN
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD