P***** D* T******
Apelant InculpatD*** B***** A*****
Intimat InculpatC******** C* D**
Apelant InculpatC***** M* G******* F******
Apelant InculpatB***** I* I*** T*****
Intimat InculpatÎn baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul PORCAR TIBERIU, zis „TIBI” - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul PORCAR TIBERIU - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de falsificare a instrumentelor de plată electronice. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul PORCAR TIBERIU - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul PORCAR TIBERIU - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 88 C.pen., deduce reţinerea de 24 de ore din data de 14.02.2011. În baza art. 350 C.p.p. al. 1 teza II C.p.p., rap. la art. 140 al. 3 C.p.p., ţinând seama de dispoziţiile Deciziei nr. 76/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – recurs în interesul legii, constată încetată de drept, la data sesizării instanţei, măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara, dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 15.02.2011 a DIICOT – STO. 2. În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN, zis „CIOCHI” sau „GRASU” - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN, cu datele de identitate de mai sus, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN, cu datele de identitate de mai sus, cu antecedente penale, la o pedeapsă 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de falsificare a instrumentelor de plată electronice. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. În baza art. 288 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOCÎRLAN DAN - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultanta de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 350 C.p.p. al. 1 teza II C.p.p., rap. la art. 140 al. 3 C.p.p., ţinând seama de dispoziţiile Deciziei nr. 76/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – recurs în interesul legii, constată încetată de drept, la data sesizării instanţei, măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara, dispusă în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 28.02.2011 a DIICOT – STO. 3. În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul D*** B***** A*****, zis „BOMBONEL”, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul D*** B***** A***** - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de falsificare a instrumentelor de plată electronice. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul D*** B***** A***** - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 88 C.pen., deduce reţinerea de 24 de ore din data de 22.03.2011. 4. În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p. şi art. 37 lit. a C.pen., art. 74 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul CIOARA GHEORGHE FLORIAN, zis „CHARLY” - recidivist postcondamnatoriu, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 61 C. penal, cu referire la art. 39 alin. 1 şi 2 C. penal şi art. 34 C. penal, revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului CIOARA GHEORGHE FLORIAN prin sp. 1191/2001 a Judecătoriei Oradea, liberare condiţionată dispusă prin sp. 486/2008 a Judecătoriei Oradea, contopeşte restul de pedeapsă neexecutat de 414 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p. şi art. 37 lit. a C.pen., art. 74 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul CIOARA GHEORGHE FLORIAN - cu datele de identitate de mai sus - recidivist postcondamnatoriu, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 61 C. penal, cu referire la art. 39 alin. 1 şi 2 C. penal şi art. 34 C. penal, revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului CIOARA GHEORGHE FLORIAN prin sp. 1191/2001 a Judecătoriei Oradea, liberare condiţionată dispusă prin sp. 486/2008 a Judecătoriei Oradea, contopeşte restul de pedeapsă neexecutat de 414 zile închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare aplicată mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 11 luni închisoare cu executare în regim de detenţie cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal. În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 288 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p. şi art. 37 lit. a C.pen., art. 63, art. 76 lit. e C.pen., art. 74 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul CIOARA GHEORGHE FLORIAN - cu datele de identitate de mai sus - recidivist postcondamnatoriu, la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 61 C. penal, cu referire la art. 39 alin. 1 şi 2 C. penal şi art. 34 C. penal, revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului CIOARA GHEORGHE FLORIAN prin sp. 1191/2001 a Judecătoriei Oradea, liberare condiţionată dispusă prin sp. 486/2008 a Judecătoriei Oradea, contopeşte restul de pedeapsă neexecutat de 414 zile închisoare cu pedeapsa de 1.000 lei amendă penală aplicată mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 414 zile închisoare cu executare în regim de detenţie cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. Penal. Admite cererea inculpatului CIOARA GHEORGHE FLORIAN pentru recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine, şi, în baza art. 134, cu ref. la art. art. 130, art. 131 din Legea nr. 302/2004 rep., recunoaşte efectele hotărârii penale nr. 82 Hv 149/08w dată la 16.02.2009 în dosarul nr. 046 048 HV 149/08 v-25 (BS) al Secţiei 082 din cadrul Tribunalului Judeţean pentru litigii penale din Viena, Austria, rămasă def. la 20.02.2009, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 18 luni închisoare cu privare de libertate. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele rezultante mai sus stabilite cu pedeapsa de 18 luni închisoare, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultanta de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 36 al. 3 C.pen., văzând art. 89 C.pen., deduce reţinerea şi arestul preventiv din 12.12.2008 la 16.02.2009, perioadă executată în Austria din pedeapsa aplicată prin hotărârea penală nr. 82 Hv 149/08w dată la 16.02.2009 în dosarul nr. 046 048 HV 149/08 v-25 (BS) al Secţiei 082 din cadrul Tribunalului Judeţean pentru litigii penale din Viena. 5. În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR, zis „TRAICI” - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la falsificarea instrumentelor de plată electronice. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 288 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, art. 63, art. 76 lit. e C.pen., condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 293 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, art. 63, art. 76 lit. e C.pen., condamnă pe inculpatul BUSTYE IOAN TEODOR - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals privind identitatea. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. 6. În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul SCORŢE SORIN SANDU, zis „ŢEPI” - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul SCORŢE SORIN SANDU - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de de complicitate la falsificarea instrumentelor de plată electronice. În baza art. 24 al. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. a şi c C. penal, condamnă pe inculpatul SCORŢE SORIN SANDU - cu datele de identitate de mai sus - fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, şi de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 64 lit. a teza II şi b şi art. 66 C. penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. 7. În baza art. 46 al. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul URSĂDAN IONUŢ FLORIN, zis „CRACOŞ” - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică concepute sau adaptate, sau care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 42-45 din aceeaşi lege. În baza art. 27 al. 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p., art. 74 lit. c C. penal, condamnă pe inculpatul URSĂDAN IONUŢ FLORIN - cu datele de identitate de mai sus - cu antecedente penale, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 (transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare, ori retrageri de numerar, precum şi încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică). În baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 lună închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. II. În baza art. 86 ind. 1 al. 2 C. penal, ţinând seama de prev. art. 86 ind. 1 alin. 1 lit. b şi c C. penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor D*** B***** A*****, BUSTYE IOAN TEODOR şi SCORŢE SORIN SANDU – cu datele de identificare de mai sus, pe durata câte unui termen de încercare de 6 ani, stabilit pentru conform art. 86 ind. 2 şi 82 C. penal. În baza art. 86 ind. 1 al. 2 C. penal, ţinând seama de prev. art. 86 ind. 1 alin. 1 lit. b şi c C. penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor URSĂDAN IONUŢ FLORIN – cu datele de identificare de mai sus, pe durata câte unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, stabilit pentru conform art. 86 ind. 2 şi 82 C. penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpaţilor asupra nerespectării prev. art. 86 ind. 4 şi 83 C. penal, care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 C. penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Impune inculpaţilor respectarea obligaţiilor prev. de art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a - d C. penal, respectiv, pe durata termenului de încercare condamnaţii trebuie să se prezinte lunar la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele acesteia de existenţă. IV. În baza art. 320 ind. 1 al. 5 C.p.p. dispune disjungerea laturii civile faţă de inculpaţii Ciocîrlan Dan, Porcar Tiberiu, D*** B***** A*****, Cioară Gheorghe Florian, Bustye Ioan Teodor, Scorţe Sorin Sandu şi Ursădan Ionuţ Florin, condamnaţi prin prezenta. Văzând prev. art. 320 ind. 1 al. 1 şi 2 C.p.p., dispune disjungerea cauzei faţă de inculpaţii Ercei Andras Sandor, Medve Nicolae Romeo, Porcar Dumitru şi Pomian Alin George. Stabileşte termen de judecată pentru cauza disjunsă la 29.05.2012, dată pentru care partea civilă American Express Europe Ltd. şi inculpaţii Medve Nicolae Romeo şi Pomian Alin George urmează a fi citaţi, iar inculpaţii Ciocîrlan Dan, Porcar Tiberiu, D*** B***** A*****, Cioară Gheorghe Florian, Bustye Ioan Teodor, Scorţe Sorin Sandu şi Ursădan Ionuţ Florin, condamnaţi prin prezenta, şi inculpaţii Ercei Andras Sandor şi Porcar Dumitru au termen în cunoştinţă. V. În baza art. 118 alin. 1 lit. „d” şi „e” şi alin. 4 C. pen., cu referire la art. 13 din L. 39/2003, dispune confiscarea specială în folosul statului, a sumei de 77.000 euro – echivalent în lei de la inc. CIOCÎRLAN DAN, bani dobândiţi de acesta ca urmare a valorificării drogurilor, a echipamentelor de falsificat card-uri bancare, a numerelor de cont aferente şi a bunurilor procurate prin folosirea card-urilor bancare falsificate; a sumei de 92.000 euro – echivalent în lei de la inc. PORCAR TIBERIU, bani dobândiţi de acesta ca urmare a valorificării bunurilor procurate prin folosirea card-urilor bancare falsificate; a sumei de 14.800 euro – echivalent în lei şi 200 lei de la inc. BUSTYE IOAN TEODOR, bani dobândiţi de acesta ca urmare a valorificării bunurilor procurate prin folosirea card-urilor bancare falsificate, respectiv obţinuţi ca răsplată pentru actele materiale ilicite comise în favoarea inculpaţilor PORCAR TIBERIU şi CIOCÎRLAN DAN; a sumei relative de 3.350 euro – echivalent în lei de la inc. CIOARA GHEORGHE FLORIAN, bani dobândiţi de acesta ca urmare a valorificării bunurilor procurate prin folosirea card-urilor bancare falsificate, respectiv obţinuţi ca răsplată pentru actele materiale ilicite comise în favoarea inc. CIOCÎRLAN DAN şi a sumei relative de 1.000 euro – echivalent în lei de la inc. D*** B***** A*****, bani dobândiţi de acesta ca urmare a valorificării bunurilor procurate prin folosirea card-urilor bancare falsificate, respectiv obţinuţi ca răsplată pentru actele materiale ilicite comise în favoarea inculpaţilor PORCAR TIBERIU şi CIOCÎRLAN DAN. De asemenea, în baza art. 118 alin. 1 lit. ”a, b, e” C. pen., cu referire la art. 13 din L. 39/2003, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri : - un aparat de înfoliat acte de identitate, marca CREATIVE LAMINATOR A4, GBC, seria RB 27298X, aparţinând inc. CIOCÎRLAN DAN şi folosit de către acesta la falsificarea actelor de identitate; - un număr de 77 carduri PVC albe, aparţinând inc. CIOCÎRLAN DAN; - o carte de identitate - LUCA LARINI, falsificată de inc. CIOCÎRLAN DAN, pe care este aplicată fotografia inc. CIOARA GHEORGHE FLORIAN; - permis de conducere emis aparent de autorităţile franceze - falsificat de inc. CIOCÎRLAN DAN, pe care este aplicată fotografia martorului MOLNAR ALEXANDRU IONUŢ; - un laptop marca ASUS, model X58L, nr. AR5B91, seria 4104A-AR5B91 şi un cablu de alimentare aferent, dobândite de inc. ERCEI ANDRAS SANDOR, prin săvârşirea infracţiunii de tăinuire, de la inc. PORCAR TIBERIU; - un hard-disk marca HITACHI, model DESKSTAR, seria R62UU3DX şi un memory-stick, seria 86120860034014, aparţinând inc. URSĂDAN IONUŢ FLORIN, ca fiind sisteme informatice folosite de către acesta la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. VI. În baza art. 191 al. 2 C.p.p. obligă inculpaţii la câte 6.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, cheltuieli ocazionate de soluţionarea laturii penale. În baza art. 189 C.p.p., rap la art 6811 din Legea nr 51/1995 rep, cu referire la art. 5 din Protocolul nr 113928/2008, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a onorariilor apărătorilor din oficiu ai inculpaţilor Bustye Ioan Teodor şi Ursădan Ionuţ Florin, conf. delegaţiilor nr. 2496/2011 şi 1837/2011, de la dosar.
Hotarare 95/2012 din 07.05.2012Amână pronunţarea pentru data de 07 mai 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 04 mai 2012.
In vederea deliberării amână pronunţarea cauzei pentru data de 27 aprilie 2012.
In vederea citării inculpaţilor lipsă cu menţiunea că au posibiliatea de a beneficia de prevedertile art. 320/1 c.p.p.. In vederea solicitării de la autorităţile străine a hotărârilor indicate de apărare.
Lipsă avocat Csadi Ramona.Aplică amenda judiciară de 5.ooo lei
In vederea efectuării verificărilor privind pe inculpatul D.B.
Pentru a se efectua verificări cu privire la inculpaţii lipsă.
Lipsă de procedură
În baza art. 145 ind. 1 c.p.p., ţinând seama de Decizia nr. 76/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – recurs în interesul legii, şi de prev. art. 143 al. 1, art. 136 C.p.p., respinge cererea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Oradea, privind luarea măsurii preventive a obligării inculpaţilor C.D. şi P. T, de a nu părăsi ţara, şi dispune cercetarea inculpaţilor fără impunerea îndatoririlor şi obligaţiilor prev. de art. 145 C.p.p. pe durata procesului penal.
In vederea îndelinirii procdurii de citare cu inculpatul Porcar Tiberiu de la domiciliu.