S** O** P***** S*
Intimat ReclamantC**** V*******
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică în tot sentinţa în sensul că respinge în tot acţiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă.
Constatând că prin Hotărârea nr. 23 din data de 21 octombrie 2011 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-au aprobat propunerile privind compunerea completelor de judecată, inclusiv a celor specializate la Secţia I Civilă pentru perioada 1 noiembrie – decembrie 2011, precum şi desfiinţarea începând cu această dată a completelor 2R-CMAS şi respectiv 3R-CMAS şi având în vedere dispozuiţiile art. 99(11) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul se va repartiza prin sistemul ciclic, acordându-se în acest sens un nou termen de judecată la data de 21 februarie 2012 sala 4, pentru când intimata-reclamantă primeşte termen în cunoştinţă, se va cita recurenta-pârâtă.