P******** V******
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtRespinge excepţiile invocate prin întâmpinare. respinge acţiunea. Cu recurs. pronunţată în şedinţă publică azi 20.01.2015
Hotarare 82/2015 din 20.01.2015Amână pronunţarea la 20.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015amânat pentru a se cita pârâta conf. O.U.G. nr.74/2013, privind reorganizarea A.N.A.F.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014Suspendă judecarea cauzei în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.1089/42/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti
Incheiere suspendare din 10.04.2012Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar borderoul de notare urmare examenului de testare profesională
Incheiere de sedinta din 27.03.2012Amânat pentru ca părţile să ia cunoştinţă de actele depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 28.02.2012Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a A.N.A.F., invocată de aceasta prin întâmpinare (fila 16 dosar). Admite cererea de probatorii formulată de reclamant astfel că: Admite proba cu înscrisuri uzrmând a se emite adresă la pârâtă în sensul solicitat şi proba cu interogatoriul pârâtei Garda Financiară – Comisariatul General, sens în care se vor comunica întrebările acestuia, cu menţiunea ca pârâtul să înainteze la dosarul cauzei răspunsul la interogatoriu cu cinci zile înainte de termenul acordat.
Incheiere de sedinta din 31.01.2012pentru ca petentul să ia cunoştinţă de întâmpinările pârâtelor
Incheiere de sedinta din 17.01.2012