B**** G******
ReclamantP*** I**
PârâtHOTĂRÂRE 23 februarie 2012 Respinge acţiunea formulată de reclamantul B**** G****** în contradictoriu cu pârâtul PĂUN ION. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 februarie 2012.
Faţă de faptul că în cauzele penale în care s-au efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de fals sub semnătură privată nu s-a efectuat o expertiză grafoscopică şi apreciind că o atare probă este utilă soluţionării cauzei, raportat la susţinerea constantă a pârâtului în sensul că acesta nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la data de 02.11.2008 între Păun Ion în calitate de vânzător şi Brebu Gbriel în calitate de cumpărător, instanţa încuviinţează efectuarea în cauză a unei expertize grafoscopice. Dispune emiterea adresei către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov, care deserveşte judeţul Argeş, în sensul efectuării unei expertize grafoscopice, având ca obiectiv: să se stabilească dacă semnătura existentă pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 02.11.200, la rubrica semnătura vânzătorului”, poate proveni de la persoana care a semnat înscrisul de comparaţie, înscrisuri ce vor fi înaintate împreună cu adresa. Stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 250 lei în sarcina pârâtului, urmând ca în adresa ce se va emite Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov să se solicite a ne comunica cuantumul onorariului şi contul în care poate fi depusă această sumă, în vederea efectuării expertizei grafoscopice. Instanţa încuviinţează suplimentarea probei testimoniale cu martorii Velcea Ioana, precum şi cu Dinu Dumitru Laurenţiu, scop în care pune în vedere ambelor părţi să indice instanţei adresele martorilor pentru a fi citaţi. Faţă de faptul că instanţa nu a dispus sancţiune pentru neprezentarea martorului Vidoiu Aurelian propus de pârât, precum şi faţă de împrejurarea că potrivit susţinerilor pârâtului că martorul nu a putut lipsi de la serviciu fără o citaţie cu care să dovedească motivul absenţei sale, instanţa dispune citarea acestuia la adresa ce va fi indicată de pârât în scopul audierii sale. Amână judecata cauzei la 23.02.2012 – sala 2-ora 10.00. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.01.2012.
Pune în vedere pârâtului Păun Ion să prezinte martorul Vidoiu Aurelian la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Apreciază că solicitarea pârâtului privind înscrierea în fals este realizată după termenul la care s-au propus probe, iar o eventuală înscriere în fals ar conduce la efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cercetări care s-au realizat deja, iar cauza s-a soluţionat prin netrimitere în judecată. În scopul admisibilităţii probei cu expertiza grafoscopică, pune în vedere pârâtului să depună la dosar originalul contractului de vânzare –cumpărare, sau să facă diligenţe în acest sens. Emite adresă către parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru a comunica dacă în cadrul dosarului penal cu nr. 2949/P/2009 ori în cadrul dosarului 4037/P/2009 există originalul contractului de vânzare –cumpărare pentru un vehicul folosit din 02.11.2008, şi în caz afirmativ să-l înainteze instanţei pentru a efectua o expertiză grafoscopică. Amână judecata cauzei la 12.01.2012, în vederea audierii martorului şi depunerii relaţiilor solicitate. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2011.
Instanţa apreciază că cerere de conexare formulată în aceste condiţii de reclamant trebuia înaintată de părţi în cadrul dosarului 5742/280/2011, care este dosar mai nou înregistrat pe rolul acestei instanţe, întrucât o eventuală conexare se realizează ataşându-se dosarul mai nou la dosarul mai vechi înregistrat, aşadar, va respinge în acest moment cererea de conexare formulată dereclamant. Dispune disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtul-reclamant Păun Ion împotriva lui B**** G****** şi Mătuşa Mircea Marinel, dispunând formarea unui dosar având ca obiect „pretenţii”, părţi fiind : reclamant Păun Ion şi pârâţi B**** G****** şi Mătuşa Mircea Marinel. Pune în vedere lui Păun Ion să precizeze în lei cuantumul pretenţiilor solicitate prin înscrisul intitulat „cerere reconvenţională”, sub sancţiunea suspendării prevăzută de disp art 155/1 Cod pr civ . Pune în vedere lui Păun Ion să timbreze cererea, raportat la precizarea obiectului actiunii, sub sanctiunea anularii cererii precizate ca netimbrata potrivit disp art.20 al 3 din Lg.146/1997 şi să indice domiciliile pârâţilor, cf art 112 Cod pr civ. Fixează termen pentru soluţionarea cauzei disjunse la data de 03.11.2011. Constatând utile, concludente şi pertinente probele solicitate, admite în baza disp. art. 167 cod proc civilă probatoriul solicitat de părti, astfel: pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriu pârâtului şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii Mătuşa Mircea Marinel şi Iordache Maria, iar pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii Gheorghe Dan şi Vidoiu Aurelian. Constată necesar a pune în vedere reclamantului prin apărător să pregătească interogatoriul în vederea administrării. Pune în vedere paratului prezent sa se înfatişeze necitat la instanţă în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere părţilor să înfăţişeze martorii necitaţi în vederea administrării probei încuviinţate. Amână judecata cauzei la 10.11.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2011
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.09.2011, C13A civil, sala 3, ora 13, pentru când reclamantul va lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar de către pârât. Pune în vedere pârâtului să precizeze înscrisul întitulat întâmpinare în fapt şi drept, dacă acesta este o cerere reconvenţională să fie timbrată, sub sancţiunea anulării ca netimbrată. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2011