I***** M**** I****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S***** N* 3
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul I. M. I., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria AP nr.2166123/20.01.2011, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ - SECŢIA NR 3. Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenienta I.M. C. Anulează procesul-verbal seria AP nr.2166123/20.01.2011. Respinge cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2011.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petentului şi acordă termen pentru a se comunica intimatului un exemplar al cererii de intervenţie în interesul petentului, formulată de I M C, cerere depusă la acest termen. Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2011.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă încuviinţează cererea formulată de petent, şi acorda un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitate acestuia să-şi angajeze apărător. Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2011.