S***** P* P****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată şi modificată prin L. 49/2006, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.proc. penală condamnă pe inculpatul S.P. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală la pedeapsa de: - 9 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu cuvenit av. M.S. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2011.