B***** G*******
CondamnatRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul B***** G*******( al lui Angela) cu privire la întreruperea executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 70/09.03.2011 a Judecătoriei Sf. Gheorghe ( astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 810/R/17.10.2011 a Curţii de Apel Braşov), ca neîntemeiată. În baza art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al petentului ( av. Antal Orsolya ) va fi avansată Baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţemneşti. Cu drept de Recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu petentul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2011.
La solicitarea petentului-condamnat, în vederea angajării unui apărător ales
Faţă de lipsa inculaptului care în prezent se află încarcerat în Penitenciarul Codlea, în vederea repetătrii procedurii de citare şi pentru efectuarea unei anchete sociale şi a unui referat de evaluare psihosocial pe seama inculpatului