G***** I* A****** - L* F*** M******* G*******
ReclamantD****** G** G*******
PârâtE**** M********
PârâtD****** V*****
PârâtU*** C*****
PârâtAdmite acţiunea. Constată nulitatea titlului în privinţa titularului dreptului.
Amână judecarea cauzei la data de 03.04.2012, pentru indicarea şi citarea tuturor moştenitorilor.
Acordă termen de judecată la data de 06 martie 2012 , pentru când părţile au termen în cunoştinţă, cu excepţia pârâtului D****** G** G*******, pentru care se repetă procedura de citare, comunicându-i-se totodată un exemplar de pe precizare. Pârâţii vor studia precizarea la acţiune. Se înaintează adrese celor două pârâte - comisii de fond funciar- , pentru a preciza care dintre moştenitorii lui Dirvase Grigore au făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991, să ne comunice documentele care au stat la baza emiterii TP nr. 30/407/27. 01. 2003 şi copia cererii de reconstituire pe numele Gavril I. Aguriţa ( reclamanta). Totodată se comunică şi comisiilor de fond funciar, câte un exemplar de pe precizarea la acţiune. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24. 01. 2012.
Faţă de lipsa avocatului titular, lipsa întâmpinării comisiei comunale şi comisiei judeţene, respectiv pentru ca reclamanta să îşi precizeze acţiunea în raport de toate părţile, amână judecarea cauzei la data de 24.01.2012. Se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă. Pârâţii prezenţi la acest termen de judecată au TC.