S* O******* S* - S******** T****
ReclamantB***** A***** M****
PârâtRespinge actiunea.
INSTANTA, Apreciind utilă soluţionării cauzei proba testimonială propusă de pârât, in temeiul dispozitiilor art 167 Cod Procediura Civila o încuviintează si pune in vedere pârâtului să prezinte martorul încuviintat sub sanctiunea decaderii din probe, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 08 decembrie 2011, termen dat in cunostinta partilor, pentru când pârâtul va prezenta martorul încuviinţat in vederea audierii. Pronunţată în sedinţă publică azi, 24 noiembrie 2011.
INSTANTA Constatând lipsa de procedura cu paratul, va dispune efectuarea unei adrese la grefierul sef al Judecatoriei Timisoara solicitand sa comunice instantei actualul domiciliu al paratului de la Serviciul de Evidenta a Persoanelor indicând codul numeric personal al pârâtului , astfel ca, va acorda un termen de judecata, sens in care, DISPUNE Amana judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2011 termen dat in cunostinta reclamantei, pentru cand se va cita paratul, pentru cand se va emite adresa despre care s-a facut vorbire mai sus. Pronuntata in sedinta publica din data de 27 octombrie 2011.
Incheiere de sedinta din 27.10.2011INSTANTA Avand in vedere faptul ca s-a solicitat judecarea in lipsa, constatatand lipsa de procedura cu paratul, va dispune efectuarea unei adrese la grefierul sef al Judecatoriei Timisoara solicitand sa cominice instantei actualul domiciliu al paratului de la Serviciul de Evidenta a Persoanelor, astfel ca, va acorda un termen de judecata, sens in care, DISPUNE Amana judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2011, termen dat in cunostinta reclamantei, pentru cand se va cita paratul, pentru cand se va emite adresa despre care s-a facut vorbire mai sus. Pronuntata in sedinta publica din data de 29 septembrie 2011.