Dosar 532/316/2011 din 31.03.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 532/316/2011
Data dosar:
31.03.2011
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Condamnare

    Admite cererea de judecare potrivit procedurii prevăzute de disp. art.320/1 cod procedură penală solicitată de inculpatul S**** V*****. În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice aprobată prin legea nr.49/2006, cu aplicarea dis. Art.320/1 art 7 cod pr0cedură penală condamnă pe inculpatul S**** V*****, la pedeapsa închisorii de 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ( doi ) ani şi 8 luni stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 320,57 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, Cu recurs,

Flux dosar


Actualizare GRPD