S* V*** I***** S**
DebitorR**** N S** P*** U**** Ş* A******** S**
CreditorA***** E*** I**** S**
CreditorD** G**** S**
CreditorZ***** S***** C******
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.132 alin 2 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului . Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.135 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în sedinta publică azi, 20.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 156/2022 din 20.01.2022Amână pronunţarea la data de 20.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022pentru continuarea procedurii, in vederea convocarii Adunarii creditorilor avand ca ordine de zi discutarea oportunitilor prevazute de art. 138 din lege si publicarii procesului -verbal al Adunarii creditorilor cu privire la inchiderea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 22.10.2021pentru continuare procedură, în vederea efectuării plăţilor conform planului de distribuire şi depunerii raportului final
Incheiere de sedinta din 11.06.2021pentru continuarea procedurii, în vederea distribuirii sumelor.
Incheiere de sedinta din 02.04.2021pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 19.02.2021pentru continuarea procedurii, in vederea arhivarii documentelor contabile
Incheiere de sedinta din 30.10.2020pentru continuarea procedurii, în vederea distribuirii sumelor
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020, instanţa va dispune amânarea dosarelor aflate pe rol, cu excepţia cauzelor urgente
Incheiere de sedinta din 21.02.2020pentru continuarea procedurii şi pentru comunicarea Deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti
Incheiere de sedinta din 01.11.2019pentru continuarea procedurii, în vederea distribuirii sumelor
Incheiere de sedinta din 07.06.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 15.03.2019pentru continuarea procedurii, în vederea distribuirii sumelor şi pentru întocmirea raportului final
Incheiere de sedinta din 23.11.2018pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol
Incheiere de sedinta din 14.09.2018pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol
Incheiere de sedinta din 27.04.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 12.01.2018pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării contestaţiei aflată pe rol
Incheiere de sedinta din 27.10.2017pentru continuarea procedurii şi pentru a se face precizări de către lichidatorul judiciar în raport cu privire la punctele 2 şi 3 din cererea formulată de către creditorul Zemora Ştefan Cătălin
Incheiere de sedinta din 01.09.2017pentru a se prezenta de către lichidatorul judiciar în raportul de activitate următor un punct de vedere cu privire la punctul 4 din cererea formulată de către Zemora Ştefan Cătălin, pentru a emite adresă practicianul în insolvenţă către U.N.P.I.R. şi pentru a convoca Adunarea creditorilor în vederea discutării avansării sumelor
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Respinge cererea de obligare a lichidatorului judiciar la plata sumei de 1388,73 lei reprezentand cheltuieli de arhivare efectuate de catre administratorul Z***** S***** C******. Cu recurs in 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 16.06.2017.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017amână pronunţarea la data de 16.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2017Pune in vedere administratorului special sa numeroteze documentele si sa intocmeasca proces verbal cu indicarea acestora si lichidatorului judiciar sa le preia dupa numerotare pe baza de proces verbal. Pronuntata in sedinta publica azi, 18.05.2017.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017amână pronunţarea la data de 18.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017pentru achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei de către Zemora Ştefan, aferenţă cererii prin care solicita obligarea lichidatorului judiciar la completarea tabelului definitiv, pentru a lua cunoştinţă de raportul de activitate şi pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitorului
Incheiere de sedinta din 24.03.2017pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitorului
Incheiere de sedinta din 18.11.2016Respinge cererea de restituire a cautiunii ca neintemeiata. Cu recurs 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 24.06.2016.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilui imobil aflat în patrimoniul debitorului
Incheiere de sedinta din 27.05.2016pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării şi valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitorului
Incheiere de sedinta din 12.02.2016pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării şi valorificării bunurilor şi pentru soluţionarea recursului formulat
Incheiere de sedinta din 09.10.2015pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii raportului de evaluare
Incheiere de sedinta din 15.05.2015Respinge cererea de suspendare formulata de Danya Cebus Rom SRL ca neintemeiata. Cu recurs in 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 20.02.2015.
Hotarare intermediara 1731/2015 din 20.02.2015amână pronunţarea la data de 20.02.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2015amână pronunţarea la data de 13.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2015pentru continuarea procedurii şi soluţionarea litigiilor aflate pe rol
Incheiere de sedinta din 23.01.2015pentru continuarea procedurii şi pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri
Incheiere de sedinta din 12.12.2014În temeiul art 107 alin. 1 B din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului . În temeiul art 107 alin 2 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art 108 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 09.01.2015; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 06.02.2015; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 06.03.2015; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 23.02.2015. Numeste in calitate de lichidatorul judiciar Intercom Management SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art 25 din lege, cu o remuneraţie de 3.100 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art 108 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art 107 alin 2 lit e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 12.12.2014, C.13, ora 09.00 . Cu apel in 30 de zile de la comunicare ca se va depune la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2014.. PREŞEDINTE,
Hotarare intermediara 10143/2014 din 28.11.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.09.2014pt.solutionare conetstatie
Incheiere de sedinta din 07.03.2014CONTINUAREA PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 13.12.2013pt.solutionare contestatii
Incheiere de sedinta din 20.09.2013pentru analizare creante. continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 24.05.2013continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 15.02.2013Continuarea procedurii,
Incheiere de sedinta din 02.11.2012pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 22.06.2012Incheiere Numeste in calitate de administrator judiciar Intercom Management SPRL cu un onorariu de 3000 lei. Pune in vedere administratorului judiciar sa analizeze declaratiile de creanta de creanta depuse la dosar. Dispune plata catre administratorul judiciar CII Bucur Stefan a sumei de 1500 lei reprezentand onorariu si 631 lei cheltuieli de judecata din averea debitoarei. Pronunatat in sedinta publica azi, 25.11.2011.
Incheiere de sedinta din 25.11.2011DISPUNE Admite cererea debitorului . În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului . Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii-15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora ; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 21.10.2011; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 04.11.2011; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – `18.11.2011; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 10.11.2011. Desemnează administrator judiciar pe CII Bucur Stefan care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 rap. la art.49 al.1 lit.a din lege, cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.32 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 20 de zile de la deschiderea procedurii, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.11.2011, C.13, ora 9,00 Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Cercetată în camera de consiliu, azi, 16.09.2011 şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2011. PRESEDINTE
Incheiere de sedinta din 16.09.2011