G***** R****
PetentC****** B********
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal şi înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 250 lei, precum si obligatia de plata a tarifului de despagubire. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.11.2011.
Apreciind necesar soluţionării cauzei, ca intimatul să depună la dosar întâmpinare şi toate înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie contestat,