G******* V*****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002-R cu aplicarea art.320 ind.1, C.proc.pen, art.74 lit. a - c), 75 alin. 2) şi art. 80 alin.2) C.pen., condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani . În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 şi 84 Cod penal. În baza art. 191 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 357 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, 57 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 100 lei cheltuieli judiciare, în faza de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2011