A******** D* P********** H*****
ReclamantS***** C*********
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.11.2012.
În baza disp. art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei, până la o nouă stăruinţă a părţilor . Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2011
Constată necesar în vederea soluţionării cauzei a se emite adresă reclamantei în sensul de a preciza acţiunea, respectiv a indica intervalul de timp pentru care se solicită plata pretenţiilor, depunând toate listele lunare aferente perioadei în litigiu privind pe pârât, conform cu originalul ca şi procesul verbal al adunării generale al asociaţiei din care să rezulte cuantumul penalităţilor de întârziere stabilit , sub sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de disp. art 155/1 Cod pr civ. Din oficiu, în condiţiile prevăzute de disp art 129 Cod pr civ. dispune administrarea interogatoriului pârâtului, ce va fi citat cu această menţiune. Amână judecarea cauzei la 23.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2011.