N****** S**** I**
ReclamantS* G** M************ S******* S*
PârâtAdmite acţiunea civilă astfel cum a fost completată de contestatorul N****** S**** I**, cu domiciliul procedural ales în Timişoara, la Cabinet de Avocat – Iuhasz Anton situat pe Str. Fraţii Buzeşti, nr.11, ap.1, jud.Timiş în contradictoriu cu intimata SC GDS MANUFACTORING SERVICES SA, cu sediul în Arad, Zona industrială Arad Vest, ap.12-15. Dispune anularea Deciziei nr.28797/30.06.2011 de diminuare a salariului brut cu 10% pe 3 luni emisă de intimată. Obligă intimata la plata către contestator a sumelor reţinute din salariul aferent lunilor iunie, iulie şi august 2011 cu titlu de sancţiune disciplinară constând în diminuarea salariului brut cu 10 % pe cele 3 luni. Dispune anularea Deciziei nr.30536/02.08.2011 emisă de intimată. Obligă intimata la reintegrarea contestatorului pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei nr.30536/02.08.2011 şi la plata către contestator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat începând cu data de 02.08.2011 şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea intimatei privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 decembrie 2011.
Amana pronuntarea pt. termenul din 19.12.2011.
Amana pronuntarea pt. termenul din 16.12.2011.
Admite cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentanta reclamantului. Pune în vedere reprezentantei reclamantului ca în termen de 3 zile de la prezenta şedinţă de judecată să depună la dosarul cauzei lista cu martorii propuşi în dovedirea acţiunii reclamantului. Pune în vedere pârâtei prin intermediul acestei încheieri de şedinţă să depună la dosarul cauzei răspunsul la interogator sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la termenul din 09.12.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9-LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.11.2011.
Încuviinţează cererea de probaţiune formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul reclamantului. Încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei. Comunicarea către pârâtă a unui exemplar al interogatoriului formulat cu menţiunea de a răspunde şi a comunica răspunsul cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Proroga discutarea şi pronunţarea faţă de cererea de probaţiune formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul reclamantului privind încuviinţarea şi administrarea probei cu martori până după administrarea probei cu interogatoriul pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.10.2011.
Admite cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul reclamantului, în baza disp. art. 96 Cod procedură civilă Comunicarea către pârâtă a unui exemplar al înscrisurilor depuse la dosar la termenul de azi de către reprezentantul reclamantului. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.10.2011.
Admite cererea de amânare formulată pentru acest termen de judecată de către pârâtă, în baza dispoziţiile art.156 Cod procedură civilă Acordă un termen intermediar de judecată, pentru când se va cita pârâta (prin fax) cu menţiunea de a formula întâmpinare şi de a o depune în atâtea exemplare câte părţi în proces sunt, unul în plus pentru instanţă, cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului de judecată, precum şi toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în vederea soluţionării pricinii. Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2011, sala 165, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.10.2011.