V******* B*****
Recurent InculpatL**** L******
Intimat PARTE CIVILĂ - Parte vătămatăG******* A**** S*****
Intimat PARTE CIVILĂ - Parte vătămatăC**** F*****
Intimat PARTE CIVILĂ - Parte vătămată5371/327/2011 HOT. 17.11.2011 În baza art. 282 alin. 1 şi 2 Cod penal, raportat la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Cod penal şi art. 75 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul V******* B*****, la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificare de monedă de hârtie străină, în formă agravată, continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. 2, raportat la art. 281 alin. 1 Cod penal, stabileşte pentru inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Cod penal şi art. 75 alin. 2 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în formă agravată, continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, stabileşte pentru inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, constată că cele două infracţiuni menţionate anterior sunt concurente cu infracţiunea de înşelăciune în formă agravată, în stare de recividă postexecutorie, pentru comiterea căreia inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 611/10.06.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa, definitivă la 4.07.2011 prin nerecurare. În baza art. 33 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare aplicate prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 611/10.06.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa, definitivă la 4.07.2011 prin nerecurare şi aplică inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare, sporită la 6 (şase) ani de închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 65 alin. 1,2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a ) teza a doua şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive dispusă în prezenta cauză, de la 5.06.2011 la zi. Conform prevederilor art. 357 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 1031/2011 emis de Judecătoria Constanţa şi emiterea unui nou mandat, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. Potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, dispune confiscarea bunurilor produse prin săvârşirea infracţiunilor şi folosite la comiterea acestora, respectiv 139 de bancnote falsificate de 50 euro şi 8 bancnote falsificate de 100 euro, precum şi imprimanta multifuncţională marca Hp Deskjet 3050, de culoare negru-grena, cu seria CN0902B1M4CH376-64001 şi cablurile aferente, aparţinând inculpatului. Raportat la prevederile art. 357 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, se vor restitui cardul bancar emis de “SC Raiffeisen Bank SA”, borseta şi portmoneul ridicate de la inculpat de către organele de cercetare penală. În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 şi urm. Cod procedură penală, cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul Cod civil, admite acţiunile civile promovate împotriva inculpatului, pe care îl obligă să plătească părţii civile G******* A**** S***** suma de 1.200 lei, părţii civile L**** L****** suma de 850 euro şi părţii civile C**** F***** suma de 50 lei. Dispune avansarea sumei de 200 lei din fondurile MJ către Baroul Tulcea, reprezentând onorariul apărătorului desemnat pentru asigurarea asistenţei judiciare obligatorii, Popescu Alexandru, în baza delegaţiei nr. 1527/29.07.2011. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.650 lei, din care suma de 1.200 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicarea dispozitivului pentru inculpat, de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2011. Preşedinte,
Amâână pronunţarea la 17.11.2011.
5371/327/2011 MINUTA 4.11.2011 În baza art. 160 indice b alin. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului V******* B*****. Termen pentru continuarea judecăţii asupra fondului: 14.11.2011, cu citarea părţilor. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4.11.2011.
INCHEIERE CAMERA DE CONSILIU 31.10.2011 În baza art. 160 indice 1 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 153 alin. 3 Cod procedură civilă, admite cererea de preschimbare a termenului, formulată din oficiu, pentru verificarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Fixează noul termen de judecată la 4.11.2011, ora 10:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Cu drept de atac împreună cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2011.
Amână cauza pentru administrarea probatoriului
Amână judecarea cauzei la 17 octombrie 2011, ora 8.30, P6, pentru continuarea judecăţii. În baza art. 160b alin. 1, 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 septembrie 2011.
Amână cauza în vederea audierii părţilor vătămate şi a martorilor lipsă.
În baza art.3001, rap. la art.160 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului VOINEGU BOGDAN. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 august 2011.