Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Sentinţa penală nr. 372/7.07.2011:Hotărăşte:Condamnă inculpatul P.A.(...) pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală şi art. 73 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare şi înlătură aplicarea interzicerii exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară. Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 Cod penal lit. a teza II Cod penal.În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 5 mai 2011 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului.În baza art. 118 lit. b Cod penal confiscă de la inculpat un cuţit corp delict înregistrat la poz. 28/2011 în registrul de corpuri delicte aflat la instanţă.Obligă inculpatul să plătească părţii civile R.E.M, despăgubiri civile după cum urmează:10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale,10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.Dispune restituirea către inculpat a telefonului mobil marca Sony Ericson ridicat de la acesta cu dovada aflată la dosarul de urmărire penală – fila 32 iar către partea civilă R.E.a telefonului mobil marca Motorola V3 ridicat de la fiica acestuia cu dovada aflată la fila 34 (dosar urmărire penală).Obligă inculpatul să plătească cheltuieli cu asistenţa părţii vătămate R.E.M. către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş” Baia Mare suma de 4118,50 lei,către Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei suma de 97,50 lei.În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească 900 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă on. av. din oficiu Amzărescu Niţă Zamfir.Cu apel în 10 zile de la pronunţare cu partea civilă Rogojină Emil şi comunicare cu restul părţilor.Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.07.2011.
amână pronunţarea la 07.07.2011
Inch.penală din 31.05.2011 Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul Predeşel Adrian. În temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3001 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.A., (...), arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J.Maramureş, trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal şi, în consecinţă, menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2011.