Dosar 5387/314/2011 din 30.05.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5387/314/2011
Data dosar:
30.05.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C10 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 742,24 lei, din care 348,92 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada noiembrie-decembrie 2008, iar 393,32 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 17.01.2012, precum şi a majorărilor de întârziere ce vor fi calculate în continuare conform contractului de închiriere până la achitarea debitului principal. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.01.2012.

  • Sedinta din data de 15.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C10 Old
  • Amână cauza

    Pune în vedere reprezentantei reclamantei să precizeze obiectul cererii, respectiv să indice care este cuantumul debitului datorat şi care este cuantumul penalităţilor de întârziere solicitate indicându-se şi perioada pentru care se solicită aceste penalităţi. Amână judecarea cauzei la data de 24 ianuarie 2012, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2011

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C10 Old
  • Amână cauza

    Ia act de precizările formulate de către reprezentanta reclamantului în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu P* T**** G******* L*******. Pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar modul de calcul al majorărilor de întârziere şi să precizeze plata cărui debit reprezintă suma achitată de către pârâtă prin chitanţa nr. 0006491/2008, chitanţă depusă la fila 8 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2011, pentru când se va cita pârâta la adresa indicată la acest termen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 octombrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD