U****** S*********** L***** D** I*********** P************* I***
ReclamantG******** C* P****** N***** N** 1*
PârâtB**** M******
ReclamantC****** R*****
ReclamantC********* M******
Reclamantva forma un nou dosar (ce va ca obiect cererile disjunse şi suspendate menţionate mai sus) ce se va repartiza manual la CM1, pentru termenul din 12.09.2012 când se vor cita părţile, în şedinţă publică cu menţiunea de a pune concluzii pe cererea de repunere pe rol (şi menţiunea că acest dosar nou format a fost disjuns din dosarul nr. 5391/99/2011 în care s-a formulat cererea de repunere pe rol). Prezentul dosar se va ataşa la dosarul nou format.
Admite cererea formulată. Dispune investirea cu formulă executorie.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Grădiniţa cu Program Normal nr.11 în cererea formulată de UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN INVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAŞI in numele si pentru contestatorii Schiopu Alina, Radu Benoniea, Manolescu Anca privind deciziile de reîncadrare şi răspunsurile la contestaţii pentru anul 2010. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. Horia nr. 10, jud. Iaşi, în numele şi pentru reclamanţii B**** M******, C****** R*****, C********* M******, Colta Aurora, Concita Ecaterina, Istrate Gabriela, Papaluta Iuliana, Pintilie Anca Daniela, Pintilie Doina, Raileanu Maghita, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Normal nr.11, cu sediul în Iaşi, str. Decebal, nr.25bis. Anulează deciziile nr. 13-17 din 09.03.2010, 72, 74, 75 din 08.03.2010, 36 din 08.03.2010, 223 din 15.03.2010 emise de pârâtă şi răspunsurile nr. 88- 90, 92-94, 96- 98 din 07.03.2010 date de pârâtă. Obligă pârâta la reîncadrarea salarială a reclamanţilor începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge – ca neîntemeiată - acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru Odobasu Elena, Cocea Anişoara, Podaru Elena în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Normal nr.11 privind anularea deciziilor de reîncadrare salarială pentru anul 2010, a răspunsurilor la contestaţiile formulate împotriva acestor decizii şi plata diferenţelor de drepturi salariale aferente anului 2010. Respinge acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru Schiopu Alina, Radu Benoniea, Manolescu Anca în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Normal nr.11 privind anularea deciziilor de reîncadrare salarială pentru anul 2010, a răspunsurilor la contestaţiile formulate împotriva acestor decizii şi plata diferenţelor de drepturi salariale aferente anului 2010, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Disjunge şi suspendă – conform art. 244 al.1 pct.1 C.pr.civ. - judecata cererilor formulate de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru reclamanţii B**** M******, C****** R*****, C********* M******, Colta Aurora, Concita Ecaterina, Istrate Gabriela, Paluta Iuliana, Pintilie Anca Daniela, Pintilie Doina, Raileanu Maghita, Schiopu Alina, Radu Benoniea, Manolescu Anca, Odobasu Elena, Cocea Anişoara, Podaru Elena în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Normal nr.11 privind anularea deciziilor de reîncadrare salarială pentru anul 2011, a răspunsurilor la contestaţiile formulate împotriva acestor decizii şi plata diferenţelor de drepturi salariale aferente anului 2011 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei împotriva deciziilor de reîncadrare din 2010 şi a răspunsurilor la contesataţii emise de unitate de învăţământ pentru anul 2010.
Amână pronunţarea la 12 iulie 2011.