Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge cererea formulată de pârâtul Prefectul Judeţului Suceava . Admite sesizarea din oficiu.
Admite excepţia de litispendenţă. Dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea reunirii cu dosarul nr. 1162/1/2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 05 martie 2012.
Admite cererea de amânare a cauzei. Introduce în cauză, în calitate de intervenient Prefectul Judeţului Suceava. Se va face adresă către reclamant să depună la dosar toate înscrisurile depuse la completarea acţiunii pentru a fi comunicate intervenientului, respectiv Prefectului Judeţului Suceava.
Admite cererea de abţinere
Amână cauza pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată în cauză de preşedintele instanţei.
Se vor cita pârâţii cu care s-a complinit cadrul procesual cu copia cererii modificatoare.