H**** M****
PetentAdmite cererea. Încuviinţează acordarea ajutorului public judiciar pentru petenta H**** M**** sub forma scutirii acesteia de la plata taxei de timbru în cuantum de 5900 lei aferente cererii sale de intervenţie în interes propriu formulată în dosarul nr. 3136/314/2007 al Judecătoriei Suceava. Atrage atenţia petentei H**** M**** asupra dispoziţiilor art. 14 al. 2 din O.U.G nr. 51/2008. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 mai 2011.
Se va repeta adresa de la fila 19 dosar, la care nu s-a răspuns. Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 martie 2011.
Se va efectua adresă petentei pentru a depune la dosar înscrisuri cu privire la veniturile nete realizate atât de ea cât şi de membrii familiei sale pe ultimele 2 luni anterioare formulării cererii de acordare ajutor public judiciar, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere şi de plată. De asemenea, se va solicita acesteia să ne comunice adresa unde locuieşte în prezent şi anume dacă locuieşte în sat Costîna, comuna Todireşti, jud. Suceava sau în mun. Suceava, str. Nicolae Milescu, nr. 11, jud. Suceava. Având în vedere menţiunile din adresa nr. 2425/31.01.2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Comunale Suceava prin care se arată că petenta are domiciliul în satul Costîna, comuna Todireşti, jud. Suceava, se va efectua adresă către Primăria comunei Todireşti, jud. Suceava pentru a comunica dacă petenta figurează în evidenţele fiscale ale acestei unităţi administrativ teritoriale cu bunuri sau venituri impozabile şi dacă da, care sunt acestea. De asemenea, se va solicita să întocmească şi să înainteze la dosar un referat de anchetă socială efectuat la domiciliul petentei cu privire la condiţiile sociale şi materiale de care beneficiază aceasta şi membrii familiei sale. Se repetă adresa de la f. 12 la care nu s-a răspuns, în ceea ce priveşte efectuarea anchetei sociale la domiciliul petentei din municipiul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 8 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 1 februarie 2011.