P******** D* P* L**** J********** B*****
RecurentS****** R**** M**** D* A************ A****** C******* P**** -******** E F********* S**
Recurent asigurătorG******* P****
Intimat InculpatB**** F******
Recurent Parte civilăB**** C****** A***** p*** r*********** l**** H***** M****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 C.p.p., condamna pe inculpatul G******* P****, , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului G******* P****, , drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi b C.pen., pe durata pedepsei principale. În temeiul art. 38 alin. 2 din Legea 319/2006, cu aplicarea art. 320/1 C.p.p., condamna pe inculpatul G******* P****, , la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă. În baza art. 33 lit. a şi b C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 C.pen. contopeşte cele trei pedepse stabilite anterior, inculpatul G******* P**** urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi b C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala şi art. 14 Cod procedura penala raportate la art. 998 si urm. Cod civil, admite in parte acţiunea civila formulata de partea civila B**** F******, şi obliga pe inculpatul G******* P**** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC IMPRESA PIZZAROTTI & C. SPA ITALIA, la plata către aceasta a sumei de 100.000 lei- reprezentând daune morale- asigurătorul SOCIETA REALE MUTUA DI ASSICURAZIONI, răspunzând în condiţiile Legii 136/1995 în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2009. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala şi art. 14 Cod procedura penala raportate la art. 998 si urm. Cod civil, admite in parte acţiunea civila formulata de partea civila Baciu Cătălin Andrei prin reprezentant legal Hârşan Maria, şi obliga pe inculpatul G******* P**** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC IMPRESA PIZZAROTTI & C. SPA ITALIA cu sediul în Cluj- Napoca, str. Jiului, nr. 10, jud. Cluj, la plata către această parte civilă a sumei de 30.000 lei- reprezentând daune morale- asigurătorul SOCIETA REALE MUTUA DI ASSICURAZIONI cu sediul în Via Corte d- Appello, nr. 11, 10122, Torino, Italia, răspunzând în condiţiile Legii 136/1995 în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2009. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă B**** F****** cu privire la daunele materiale ca neîntemeiată. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Baciu Cătălin Andrei prin reprezentant legal Hârşan Maria cu privire la stabilirea în favoarea acestuia a unei pensii de întreţinere, ca neîntemeiată. Onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a părţilor se va avansa din fondurile MJ către Baroul Bucureşti. In temeiul art. 191 alin. 1 si 3 Cod procedura penala obliga pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente si de la comunicare pentru părţile lipsa. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.06.2012.
Amână pronunţarea la data de 25.06.2012
amână pronunţarea la data de 21.06.2012.
la data de 14.06.2012
pentru a se emite adresă către Hârşan Maria a ni se comunica numele minorei şi data naşterii acesteia precum şi orice act prin care poate dovedi faptul că minora este fiica defunctului Baciu Samir.
în vederea introducerii în cauza a asiguratorului societate italiană
solicitare de relaţii de la asigurător
amana cauza fata de lipsa relaţiilor solicitate