S*** E***** S*** S*****
Recurent ContestatorM****** T****
Intimatadmite cererea
Respinge contestaţia la executare,ca neîntemeiată. obligă contestatoarea la plata către intimat a sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.09.2011.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca urmare a neachitării cauţiunii
pentru când se va atşa dosarul acestei nr. 5453/288/2011, iar contestatoarea va face dovada consemnării la CEC a cauţiunii.
pentru a se achita cauţiunea
Pune în vedere contestatoarei, prin apărător, să depună la dosar Încheierea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.346/16.04.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, pe care o contestă. Pune în vedere intimatului să depună la dosar încheierea prin care s-a soluţionat cererea, în cazul în care aceasta există, privind lămurirea întinderii înţelesului titlului executoriu. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 05 iulie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 iunie 2011.
Încuviinţează ambele cereri de amânare, formulate de contestatoare şi de intimat, pentru a le da posibilitatea să îşi angajeze apărător. Dispune emiterea unei adrese către BIEJ Gătejescu Bogdan cu solicitarea de a înainta instanţei, până la următorul termen de judecată, în copii certificate conform cu originalul, toate înscrisurile din dosarul de executare nr.439/2010. Va dispune citarea contestatoarei cu menţiunea de a depune la dosar, până la următorul termen de judecată, copia înscrisurilor ataşate cererii de chemare în judecată, pentru a fi comunicate intimatului. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 15 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 mai 2011.