M********* S******* P*** P***** I** L****
ReclamantA* S**** I*** T*** C***** - R****** P*** S**** I*** T***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Suceava prin primar în contradictoriu cu pârâta A.F. Saico Ioan Titu. Dispune obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3057,04 lei, reprezentând chirie restantă – 1918,19 lei şi majorări de întârziere pentru perioada martie – decembrie 2009. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2011.
Amână pronunţarea la 20.12.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 13.12.2011. pronunţată în şedinţa publică azi, 6 decembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 6 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.11.2011.
Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să depună la dosar dovada concilierii prealabile şi modul de calcul al sumei solicitate, defalcat şi separat pentru debit şi penalităţi, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în temeiul art. 1551 al.1 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 29.11.2011, pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2011.