B*** Ş*****
ContestatorS***********************
IntimatRespinge cererea formulată de contestator B*** Ş*****. Admite cererea formulată de intimata SC Agrointernaţional SRL.
Datorită condiţiilor meteo nefavorabile ce au determinat închiderea drumurilor, preşedintele de complet (domiciliat în mun Bucureşti) nu s-a putut prezenta la instanţa şi, pentru aceleaşi motive, nu s-a putut asigura substituirea acestuia nici de judecătorul de permanenţa ori de alt judecator care funcţioneaza la această instanţa şi nici de un judecător ce functionează la altă judecătorie din judeţ, şedinţa fiind preluată de grefierul şef al instanţei. Având în vedere împrejurările mai sus menţionate, urmează a dispune amânarea judecării cauzei, cu respectarea principiului continuităţii completului.
Incheiere de sedinta din 13.02.2012amână cauza pentru lipsa dosarului de fond.
amână cauza pentru lipsa dosarului de fond.
Respinge cererea.
Respinge contestaţia la executare.
Amână pronunţarea auzei la data de 10.06.2011.
Pentru a se achita taxa de timbru în cuantumul solicitat de instanţă, consideră cauza în stare de amânare.
Admite cererea de amânare solicitată de intimată, fiind prima în acest sens, şi pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze avocat, consideră cauza în stare de amânare.Amână judecarea cauzei la data de 17.05.2011.