D*** M******
InculpatC**** A****** E****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul D*** M******, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.192 al.2 C.pen. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a tezaII, lit.b C.pen. pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 5 ani, fixat conf. art. 82 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. constată că partea vătămată Călin-Aruştii Elena, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul D*** M****** la plata către stat a sumei de 500 lei –cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 200 lei-onorariu avocat oficiu- va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru partea vătămată şi reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică,azi,06.03.2012.
faţă de lipsa părţilor şi condiţiile meteorologice nefavorabile, acordă termen la 6 martie 2012
faţă de lipsa nejustificată a apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, asistenţa juridică fiind obligatorie, dispune amendarea domnului avocat P.D.E. cu suma de 500 lei, având termen de formulare a cererii de reexaminare - 10 zile de la comunicare şi acordă termen la 7.02.2012
faţă de lipsa inculpatului, acordă termen la 10 Ianuarie 2012 pt. citarea acestuia conform art. 177 alin. 4 C.p.p.