G****** C******* B*****
ContestatorG****** M**** M********
ContestatorG****** I*****
ContestatorIa act de retragerea contestaţiei la executare formulată de contestatoarea G****** M**** M********. Respinge contestaţiile la executare formulate de contestatorii G****** C******* B***** şi G****** I*****. Obligă pe contestatori la câte 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocaţiale nr. 4907/23.11.2011, vor fi avansaţi din fondurile speciale ale MJ. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.01.2012, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Admite cererea formulată de apărătorul contestatorilor, de amânare a judecării cauzei, în vederea emiterii unei adrese către Penitenciarul Colibaşi - Serviciul Evidenţă, pentru a ne înainta copii de pe mandatele în a căror executare se află contestatorii, ca fiind întemeiată Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi - Serviciul Evidenţă, pentru a ne înainta copii de pe mandatele în a căror executare se află contestatorii. Se citează contestatorii la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 05.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.