N**** C***** A********
InculpatPentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, condamnă pe inculpatul Neagu Cosmin-Alexandru, fiul lui Milu şi Valeria, născut la 11 decembrie 1991 în mun. Roman, domiciliat în com. Trifeşti, jud. Neamţ, studii – 12 clase, ocupaţia – brutar la S.C. Laricris Trans S.R.L. Pildeşti, jud. Neamţ, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP *********0831, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în condiţiile art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală. În temeiul art. 357 alin. 3 Cod proc. penală aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe toată durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi îi pune acestuia în vedere dispoziţiile art. 82 Cod penal, referitoare la durata termenului de încercare, şi anume 3 (trei) ani. Pune, de asemenea, în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii în cazul comiterii unei infracţiuni în termenul de încercare. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 ianuarie 2012.
Amână pronunţarea la data de 27.01.2012.
Acordă termen de judecată la data de 20.01.2012, pentru când inculpatul are TC. Inculpatul, prin apărător va depune la dosar înscrisurile în circumstanţiere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.12.2011.