G********** G******* A***
Recurent reclamantP******* I****
Intimat pârâtPrin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 937 din 05.12.2011, s-a dispus reorganizarea Secţiei I Civilă şi pentru cauze de minori şi de familie şi a Secţiei a II-a Civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Craiova, înfiinţându-se Secţia I Civilă, începând cu data de 1.01.2012. În baza Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova din 13.12.2011, dată în bază Hotărârii C.S.M., s-a dispus desfiinţarea completelor de judecată din cadrul Secţiei I Civile şi pentru cauze de minori şi de familie, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară, urmează ca dosarul să fie înaintat în vederea repartizării ciclice, completelor de judecată ale Secţiei I Civile, aşa cum au fost aprobate prin aceeaşi hotărâre a Colegiului de conducere.
Admite cererea de probatorii formulată de recurentul reclamant G********** G******* A*** prin apărător, avocat Rolea Dănuţ. Încuviinţează proba cu înscrisuri. Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului reclamant, avocat Rolea Dănuţ. Acordă termen pentru pregătirea apărării şi pentru a se depune înscrisurile în administrarea probei.