U***** M**** C*******
Intimat ReclamantM*********************** M*********** R*****
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieadmite cererea de investire cu formulă executorie
Incheiere de sedinta din 07.02.2013Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii Admite cererea formulată de reclamantul Ureşan Mihai Cristian
Hotarare 3244/2011 din 23.12.2011AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 23.12.2011
amână pronunţarea la 16.12.2011
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen. -citarea reclamantului cu menţiunea de a preciza dacă solicită să se judece şi în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. -reluarea procedurii de citare cu pârâţii şi chemata în garanţie, având în vedere lipsa reprezentantului legal al acestora de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 09.12.2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 octombrie 2011
- amânarea cauzei în vederea introducerii în cauză şi citarea în calitate de chemată în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu şi comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare; - reluarea procedurii de citare cu pârâtele prin reprezentanţi legali - citarea reclamantului şi comunicarea unui exemplar de pe întâmpinările depuse de pârâte.