T**** I***
InculpatM**** M**** M*****
Parte civilăÎn baza art. 180 alin. 2 Cod penal. şi art. 74 lit. c, art. 76 lit. c C. penal, şi 3201 al. 1 - 4 şi al. 7 CPP condamnă pe inculpatul T**** I***, , la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire si alte violente. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. In baza art. 191 alin 1, 2 C.proc. pen. obliga inculpatul la plata catre stat sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.11.2011.
ap. 30.11.2011
Administrare probe