I************ J******* D* J******* S******
PetentS*** C***** M*****
IntimatAdmite cererea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunităţii, formulată de organul constatator Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava în contradictoriu cu contravenientul S*** C***** M*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal seria JR nr. 0281869 întocmit la data de 15.09.2008, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, respectiv activităţi de interes edilitar-gospodăreşti pe raza comunei Pătrăuţi, pe durata a 40 ore. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2011
Se va emite adresă către Primăria comunei Pătrăuţi pentru a comunica domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenientul poate presta activităţi în folosul comunităţii, precum şi dacă a fost adoptată o Hotărâre a Consiliului Local în acest sens, conform dispoziţiilor art.16 din Ordonanţa de Guvern 55/2002. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 octombrie 2011.