G**** A*****
RecurentS* P***** O** S**
IntimatAdmite recursul. Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea. Anulează decizia de sancţionare disciplinară nr.1/06.10.2010. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior, precum şi la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii la data reintegrării. Obligă pârâta la plata contravalorii orelor de noapte, orelor suplimentare, orelor efectuate în zile de repaus săptămânal şi de sărbători legale efectuate în perioada 24.08.2009-06.10.2010, la care se aplică dobânda legală de la data introducerii acţiunii (05.11.2010) la data plăţii. Respinge celelalte cereri, ca neîntemeiate. Obligă pârâta să plătească reclamantului 1700 lei cheltuieli de judecată la fond şi înlătură dispoziţia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor către pârâtă. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la 27.04.2012.
Având în vedere şi poziţia procesuală a părţii adverse, în temeiul art. 155 Cod procedură civilă, încuviinţează cererea de amânarea judecăţii. Acordă termen la data de 23.04.2012, C.1, ora 9,00.