O****** D* M**** A********
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul OROSANU MIHAI - ALEXANDRU, în prezent aflat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 14/mf/2004 pronunţată de Tribunalul Argeş, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare.